Cum ne pregătim pentru un eveniment de public speaking? Cum scăpăm de emoții? De ce ni se oprește respirația atunci când vorbim în public? Care sunt cele mai bune exerciții și antrenamente pe care le putem face pentru a avea un discurs reușit? Despre toate acestea și despre multe altele am stat de vorbă cu Maria Coman la interviurile „Live” Antena3.ro.
Interviu cu Maria Coman: Cum ne pregătim pentru a ține un discurs
În interviul „Live” la Antena3.ro cu Maria Coman, am discutat despre pregătirea corectă și completă a unui discurs și importanța pronunției corespunzătoare. Urmărește interviul pentru a descoperi cele mai eficiente metode prin care poți deveni un vorbitor remarcabil:
Ce trebuie să faci înainte de un discurs?
Foarte multe persoane se întreabă ce pot să facă pentru a vorbi cât mai lejer și scapă din vedere un lucru esențial. Nu repetă discursul.
Atunci când urmează să ții un discurs, îți recomand să te pregătești temeinic. Și iată ce ar trebui să faci pentru a avea o apariție cât mai reușită:
- Notează ideile importante.
- Citește ce ai scris.
- Repetă discursul.
- Exersează-ți dicția.
Cum scăpăm de emoții?
Când vine vorba de gestionarea emoțiilor în timpul discursului public, nimeni nu s-a născut învățat.
Felul cel mai ușor de a scăpa de emoții este să te antrenezi cât mai mult. Repetă cât mai multe discursuri și vorbește pe teme profesionale. Vorbește cât mai des în fața unui public.
Îți recomand să te inspiri felul în care se antrenează actorii. Relaxarea și naturalețea acestora în fața unui public sunt rezultatul unei munci susținute, de lungă durată, dar și a experienței. De aceea, și în cadrul cursurilor de actorie, exprimarea constantă în fața colegilor sau unui public este esențială pentru a învinge frica de scenă. Emoțiile pot conduce și la greșeli comune de vorbire. Când acest lucru se întâmplă, ne putem pierde încrederea sau șirul gândurilor, ceea ce poate duce la mai multe greșeli. Experiența și antrenarea pronunției corecte sunt importante pentru a ne reveni rapid în astfel de situații.
De ce sunt importante notițele?
De cele mai multe ori, din cauza emoțiilor putem să uităm o idee extrem de importantă. Și ne dăm seama de asta abia după ce am încheiat discursul. Așa că cel mai bine ar fi să avem la îndemână principalele idei.
Fie că vorbim despre o prezentare în power point, fie că vorbim de câteva cuvinte scrise pe o foaie sau în laptop, îți recomand să ai la îndemână punctajul cu cele mai importante idei.
De ce rămânem fără aer?
De cele mai multe ori, din cauza emoțiilor se dereglează și respirația. Rămânem fără aer, înghițim prea des, nu mai respirăm normal. Respirația este unul dintre cele mai importante elemente în vorbire. Atât cursurile de dicție, cât și cursurile de frazare evidențiază importanța acesteia pentru a avea un discurs natural și ușor de urmărit.
Respirația se reglează cu ajutorul exercițiilor de respirație dar și cu antrenamentele făcute cât mai des. Vorbește cât mai mult, vorbește cât mai des, fă multe exerciții de respirație, fă yoga sau hai la cursuri!